Ioan Ficior, al doilea torționar condamnat după Alexandru Vișinescu, a decedat în jurul orei 10 dimineaţa. Moartea sa a fost confirmată de Administraţia Penitenciarelor.
Ioan Ficior, de 90 de ani, a fost acuzat pentru uciderea prin tortură a peste 103 deținuți închiși în lagărul de muncă de la Periprava.
Mulți alții deţinuţi politici au supraviețuit bătăilor și înfometării, ajungând să-și spună în prezent poveștile.
La unul dintre ultimele termene din procesul finalizat în martie 2017, magistraţii au audiat trei martori, foşti deţinuţi ai Penitenciarului Periprava.
Mirel Stănescu, unul dintre foştii deţinuţi ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duşi de la Gherla cinci sute deţinuţi.
"De acolo ne-au dus la Tulcea şi de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă şansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole - se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curăţat. Trebuia să mergem în ritm foarte susţinut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam şi porumb crud, deşi era interzis. Uneori am mâncat şi şerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaş, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineaţa primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am şi îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilinţe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate şi apoi m-au obligat să îl rup cu dinţii. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilinţa trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până şi militarii în termen care ne păzeau erau învăţaţi să ne urască", a povestit victima lui Ficior.
Alţi martori au povestit despre condițiile inumane în care trăiau deținuții încarcerați în colonia de muncă Periprava, condusă de Ficior.
"Am înțeles de la trei cumnați ai mei care se aflau la Periprava că decese erau aproape zilnic, însă nu pot să spun de ce. Decese au fost și în coloniile în care am fost eu încarcerat. Căram pământ toată ziua, iarna hainele nu apucau să se usuce pe noi. Aveam normă patru metri de pământ pe zi, săpat și cărat sus, pe digul care era din ce în ce mai înalt. Cei care nu făceau norma erau bătuți. Băteau și ei cât puteau. Pe un pat de fier te întindeau, cu fața în jos, unul dintre gardieni punea piciorul pe ceafă, celălalt la picioare. Și comandantul zicea: 25 sau 10 sau 15... lovituri", a povestit unul dintre martorii din proces.
Dreptate târzie pentru victimele torţionarilor
Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.
Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.
Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieşit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor.
Anchetatorii au mai stabilit că deţinuţii de la Periprava erau supuşi unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii şi de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiţii de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancţiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deţinuţii fiind în permanenţă înfometaţi şi însetaţi, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor şi, nu în ultimul rând, condiţiile de muncă inumane la care erau supuşi aceştia.
