Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat, vineri, într-o conferință de presă că și sportivii vor beneficia de șomaj tehnic pe perioada stării de urgență. Ministrul a explicat că fiecare club sportiv va depunde documentele pentru plata șomajului la AJOFM sau se va adresa Asociației Sportive.
„Având în vedere că activitatea este afectată, fiecare club spotiv care are dificultăți se va prezenta la sediul AJOFM, iar dacă sportivi sunt încadrați prin contracte sportive, clubul se va adresa Asociației Sportive, unde va atașa cererii și o listă cu sportivii pe care trebuie să îi plătească”, a mai declarat Violet Alexandru.
De asemenea, procedura a fost simplificată și pentru obținerea ajutorului de deces.
„Ne-am gândit inclusiv la situațiile limită, cum ar fi membrii familiei care au nevoie de acte pentru ajutorul de deces, și acest ajutor se poate solicita online”, a mai subliniat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, vineri, într-o conferință de presă, modul cum angajatorii vor efectua plata șomajului tehnic către angajați. Concret, de îndată ce actele sunt depuse la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, în maxim 15 zile, acestea vor efectua plățile pentru angajator.