Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, în noaptea de joi spre vineri, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au identificat un autoturism care se deplasa pe Calea București cu viteza de 120 km/h.
"Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului, însă conducatorul acestuia a refuzat să se supună, fapt pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase până pe DN 65 VOS, unde s-a reușit oprirea în trafic. Astfel, la volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat de 38 de ani, din Craiova, care a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru audieri", se arată în comunicatul IPJ Dolj.
În urma controlului, polițiștii au găsit un pistol prevăzut cu încărcător și trei cartușe, stabilind că aacesta ar fi din categoria armelor neletale, supuse autorizării.
Acolo au ajuns și polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, pistolul și muniția aferentă acestuia fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, bărbatul fiind anchetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
De asemenea, bărbatul a fost amendat de polițiști pentru abaterile constatate.