Potrivit sursei, după postarea pe rețelele de socializare a materialelor în care este prezentat șeful Poliției Municipiului Fetești, din dispoziția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, la data de 6 mai, au fost efectuate verificări de către polițiștii Biroului Control Intern, în urma cărora, față de polițist, s-a dispus declanșarea procedurii de cercetare prealabilă.
În cursul acestei zile, în cauză a fost înregistrat un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de pornografie infantilă și transfer neautorizat de date informatice, care urmează a fi înaintat D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomița, spre competentă verificare și soluționare.
Polițistul a fost mutat pe o funcție de execuție în cadrul I.P.J. Ialomița. Totodată, dacă va fi pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, polițistul va fi pus la dispoziția unității, până la finalizarea dosarului penal întocmit.
Ancheta a pornit în urma unor postări pe reţelele de socializare în care poliţistul în cauză apare în ipostaze indecente alături de o fată care, la vremea respectivă, era minoră.