Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până sâmbătă dimineaţa la ora 9,00, s-au prezentat la urne 43.359 de cetăţeni români.
De asemenea, 4.227 de alegători au votat prin corespondenţă, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de peste 47.000.
Cei mai mulţi alegători români au votat în Marea Britanie - 7.988, Republica Moldova - 5.869, Germania - 5.509, Italia - 5.234, Spania - 4.987, Franţa - 1.971, Belgia - 1.686, Ţările de Jos (Olanda) - 1.640, Austria - 1.396.
O prezenţă importantă la urne s-a înregistrat şi în SUA - 882, Irlanda - 713, Canada - 650, Danemarca - 609 şi Elveţia - 540.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică.
În 2014, la cele 294 de secţii organizate în diaspora au votat în total, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 161.262 de români.
La ultimul scrutin prezidenţial, în anul 2019, în cele 838 de secţii organizate în străinătate şi-au exprimat opţiunea prin vot la primul tur de scrutin 675.348 de români din diaspora.