Lupta împotriva pensiilor speciale este o prioritate pentru aleși, însă doar pe hârtie, transmite Realitatea TV. În Parlament există deja o mulțime de proiecte care prevăd impozitarea sau chiar abrogarea acestor venituri.
Însuși ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a venit în această vară cu o propunere de impozitare a pensiilor ce depășesc zece mii de lei lunar. Însă nimic nu s-a concretizat.
Între timp, magistrații din CSM au trecut la amenințări. Vor sesiza Curtea Consituțională dacă pensiile lor vor fi afectate.
Senatorul PSD Eugen Teodorovici, ministru al Finanțelor Publice, a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.
Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă", conform proiectului depus la Senat.
Taxarea se aplică numai în situația în care venitul lunar din pensie este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar. Pensiile de la 7.001 până la 10.000 de lei, inclusiv, sunt taxate cu 30% din sumă. Pentru pensiile de peste 10.000 de lei se aplică un impozit de 50% din sumă la care se adaugă o taxă de 900 de lei.
Perioada de aplicare a impozitării este totuşi limitată, până pe 31 decembrie 2025. Rămâne de văzut când vor fi dezbătute proiectele propuse de Teodorovici şi în ce formă vor rămâne, în condiţiile în care opoziţia cere anularea pensiilor speciale.