Destanee Aiava (Australia, 22 de ani), jucătoarea învinsă de Simona Halep (România, 30 de ani) la primul turneu din 2022, a dezvăluit că a încercat să-și pună capăt zilelor, fiind salvată în ultimul moment.
„În seara duminicii de Paște am vrut să mă arunc de pe un pod, dar trei oameni din apropiere m-au oprit și m-au adus acasă. Nu am vrut să ajung să împlinesc 22 de ani, dar știu că familia mea și prietenii mei ar fi fericiți să știe că sunt în viață în această zi, care ar trebui să fie specială.
Uneori, oamenii pe care îi întâlnești în viață te pot face să te simți că nu meriți să fii iubită, dar la sfârșitul zilei am învățat: „Dumnezeu e credincios și nu va lăsa să fii încercată dincolo de puterile tale. Prin încercare, Dumnezeu îți va oferi o cale de scăpare, prin care poți să înduri greutățile”, a povestit jucătoarea australiană pe Instagram.
„Eu joc pentru bani! Cu toții ne dorim o viață mai bună, așa că nu am de ce să mă ascund”, a surprins australianca într-un moment de maximă sinceritate, cu altă ocazie, declarație cu care a șocat pe foarte multă lume din sport.