După ce leul a pornit cu stângul anul 2014, atingând minimul ultimelor 6 luni în prima cotaţie a anului, moneda naţională şi-a continuat picajul şi luni, 5 ianuarie, fiind cotată de BNR la 4,4947 lei/euro.
BNR a afişat pentru marţi un curs de 4,5010 lei/euro. Leul a recuperat, în schimb, pierderea din ultimile zile în faţa dolarului american, acesta fiind cotat la 3,2990 la cursul de azi, mai mic decât cel de 3,3009 lei/dolar de luni.
Leul a pierdut 0,63 bani faţă de cursul afişat luni, 6 ianuarie, trecând de pragul de 4,5 lei pentru prima dată în ultimile şapte luni.
Cotaţiile monedei naţionale au oscilat foarte aproape de 4,5 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în creştere pentru a cincea sesiune consecutiv, la 4,5010 lei/euro, un nou maxim pentru ultimele şase luni.
O paritate mai ridicată decât cea de marţi a fost anunţată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost la 4,5209 lei.
Leul a recuperat uşor din scăderea faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar coborâd la 3,29902 lei/dolar. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 3,3009 unităţi, reprezentând cel mai ridicat nivel din 21 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 3,3101 lei.
Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de la 3,6507 lei/franc la 3,6395 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Monedele statelor emergente au scăzut în ultima săptămână ca urmare indirectă a întăririi dolarului. De regulă, când dolarul este considerat de investitori un plasament mai sigur decât euro, întărirea monedei americane în raport cu euro determină şi scăderea monedelor statelor din regiune, care sunt considerate mai riscante decât moneda unică.
Totuşi, leul s-a depreciat mai lent decât monedele statelor din regiune, în condiţiile în care în luna decembrie a scăzut cu 1% în raport cu euro, în timp ce zlotul şi forintul s-au întărit cu 1,3% - 1,5%.
În debut, euro a fost cotat la 4,4950 lei/euro, în apropierea cotaţiilor de luni din jurul orei 16:30, de 4,4935 - 4,4960 unităţi.
Primele schimburi au dus cursul până la 4,5 lei/euro, după care rata de schimb a coborât spre 4,4950 lei/euro, într-o piaţă calmă, spun dealerii.
La jumătatea zilei operaţiunile se realizau în jurul nivelului de 4,5 lei/euro, uşor mai sus faţă de luni. În acelaşi timp, valutele din regiune consemnau pierderi de până la 0,5% în raport cu euro.
Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut de la 0,88% - 1,38% la 0,73 - 1,23% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.
Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână se plasau la 0,86 - 1,36% pe an.
Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut nesemnificativ, la 2,21% pe an, după ce luni a fost de 2,26% pe an.