Noile propuneri de miniştri ajung la Palatul Cotroceni. Se așteaptă verdictul lui Iohannis

Sunday, 25 August 2019, 21:01, Sursă: REALITATEA.NET

Viorica Dăncilă trimite noile propuneri de miniştri la Palatul Cotroceni, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la Ministrul Justiției, Şerban Valeca la Ministerul Educaţie şi Mihai Fifor la Ministerul Afacerilor Interne

Preşedintele PSD - Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită, luni, la Palatul Cotroceni, noile propuneri de miniştri, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la Ministerul Justiţiei, Şerban Valeca la Ministerul Educaţiei şi Mihai Fifor la Ministerul Afacerilor Interne.

Amintim că Şerban-Constantin Valeca, propunerea PSD pentru funcţia de Ministru al Educaţiei, este actualmente senator.

Mihai Fifor este ministru interimar la Ministerul Afacerilor Interne, iar Dana Gîrbovan este judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

Viorica Dăncilă a declarat că va trimite luni aceste noi propuneri de miniștri. Rămâne de văzut ce va face președintele României - Klaus Iohannis și dacă îi va numi pe toți cei agreați de premier.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ