Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziții domiciliare, în județul Cluj, la persoane bănuite de fals informatic.
Acestea ar fi accesat o platformă de evidență a vaccinărilor și ar fi eliberat adeverințe care atestau, în fals, vaccinarea anti Covid – 19.
Din cercetări a rezultat că, la data de 28 iunie, o persoană ar fi accesat registrul electronic de evidență a vaccinărilor al unui centru din județul Alba și ar fi eliberat, mai multe adeverințe, care atestau, în fals, vaccinarea efectivă la acel centru de vaccinare, a mai multor persoane, care nu au fost vaccinate în locația respectivă.
O persoană a fost condusă la poliție, iar alte 10 vor fi citate, pentru audieri, a transmis IPJ Alba.