Comisarul-șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung-Muscel, s-a dus acasă la bărbatul care își anunțase intențiile pe rețeaua de socializare și a reușit să-l convingă să revină la sentimente mai bune, scrie realitateadeprahova.net
Ulterior, acesta a postat un alt mesaj prin care și-a exprimat recunoștința că strigătul lui de disperare a fost ascultat.
”Dragi prieteni, în primul rând vă mulţumesc că aţi dat importanţă demersului pe care l-am făcut public către înaltele autorităţi care, de fapt, nu au rămas pasive şi au intervenit. Domnul comandant al Poliţiei Câmpulung, comisarul şef Marian Iordache, m-a oprit de la gestul pe care eram gata să îl fac. Eram disperat din cauza situaţiei în care mă aflu…”, a scris bărbatul care se temea că nu îți va mai putea plăti obligațiile financiare după ce i-a fost redusă indemnizația de revoluționar.
Gestul polițistului din Câmpulung Muscel a fost apreciat și de conducerea Ministerului de Interne, care a făcut cazul public pe pagina de Facebook a instituției.
”Colegul nostru l-a vizitat din nou, pentru a vedea în ce stare se află și i-a promis că îl va ajuta să găsească o soluție pentru a ieși din impasul în care se află”, precizează sursa citată.