"Le e frică oamenilor de COVID. Cei foarte speriați nu vor ieși la vot. (...) Chiar și așa, e mult (procentul -n.r.), mă așteptam să fie mult, ceea ce e bine. Interesul oamenilor este mare și asta se vede", a afirmat Mitrea, comentând, astfel, cifrele înregistrate astăzi, până la ora 13:00, potrivit cărora, la nivel național, prezența la vot este de 19,85% (în urmă cu 4 ani era de 21,12%), în vreme ce la nivelul Bucureștiului un procent de 15,43 de alegători s-au prezentat la urne (în urmă cu 4 ani prezența era de 13,56%).
În context, el a precizat că în secția unde a votat, procesul electoral a decurs normal, normele sanitare impuse de autorități pentru a preveni infectarea cu COVID-19 fiind repectate: "Și unde am fost eu totul era ok. Nu am avut ce să reproșe. Măsurile anti-Covid au fost bune și ușor de respectat".
Potivit analistului politic, oamenii au diverse motivații pentru a se prezenta la urne, nemulțumirea față de un partid sau altul fiind "un factor important". "În 2016, ruralul s-a mișcat mai prost. Dacă îmi aduc eu bine aminte, atunci urbanul s-a mișcat mai bine", a mai spus Miron Mitrea, arătând că nu este deloc surprinzător faptul că Bucureștiul nu stă foarte bine în ceea ce privește prezența la vot, lucru care s-a mai întâmplat și în trecut.
Cu toate astea, Miron Mitrea crede că "vor fi surprize în Capitală".
Cât privește cozile înregistrate la unele dintre secțiile de votare din țară, Miron Mitrea a afirmat: "Nu știu unde sunt cozile, nu le-am văzut decât la TV. Când am votat eu, nu erau decât 3-4 persoane și se aștepta undeva la 10 minute. Acestea sunt lucruri absolut normal, firești. Nu pot vorbi despre secții pe care nu le-am văzut, ci doar despre secția unde am votat și pe care am văzut-o".