"Cred că cea mai importantă este reacţia statului român în ceea ce priveşte refugiaţii şi ajutorul şi implicarea statului român vizavi de Republica Moldova. Cu discursul preşedintelui Ucrainei în Parlament am început să avem comunicări şi va avea loc acest discurs. Dar, repet, cred că cel mai important este cât de mult ne-am implicat şi în ceea ce priveşte refugiaţii, o situaţie complexă şi de durată, eu consider chiar că a fost o implicare impecabilă", a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.