Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia repatrierii Reginei-Mamă Elena a României

Friday, 18 October 2019, 10:11, Sursă: REALITATEA.NET

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia repatrierii Reginei-Mamă Elena a României.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, apreciază demersul Casei Regale de a repatria osemintele Reginei-Mamă Elena a României (1896-1982) ca fiind un act de dreptate istorică, un gest de recuperare identitară și de patriotism civic. Președintele Klaus Iohannis consideră că organizarea acestui eveniment național arată că poporul român își respectă istoria și pe cei care au contribuit la devenirea României de astăzi.

Regina-Mamă Elena reprezintă un puternic simbol de demnitate, onoare și curaj și un reper deosebit de conduită morală în întunecatul secol XX. După 71 de ani, ea se întoarce acasă, în pământurile Patriei pe care a iubit-o și apărat-o în vremuri de restriște, unde se va odihni la loc de cinste, în panteonul Regilor și Reginelor României.

Aducerea acasă, lângă fiul ei, Regele Mihai I, este nu doar un act de dreptate istorică și demnitate, ci un demers necesar pentru recuperarea și întregirea valorilor României contemporane.

În perioade tulburi și crude pe care le-a traversat țara noastră, Regina-Mamă a dat dovadă de tărie de caracter și claritate morală. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Regina-Mamă s-a implicat cu hotărâre pentru salvarea evreilor și romilor persecutați, suferinzi și chinuiți. Pentru rolul său direct și abnegația cu care i-a ocrotit pe cei asupriți, Regina-Mamă Elena a primit postum titlul de „Drept între popoare”.

Perioadele exilului pe care le-a traversat nu au reușit să o îndepărteze sufletește de România, rămânând alături de fiul ei, Regele Mihai I, și de poporul român.

Alături de Mihai I, Regina-Mamă Elena s-a opus atât abuzurilor regimului de inspirație fascistă, cât și celui de inspirație sovietică și a susținut ferm principiile democrației autentice.

Martoră a unor vremuri frământate, Regina a rămas fidelă valorilor europene înrădăcinate puternic astăzi în societatea românească, condusă de credința că eforturile de a se opune acțiunilor extremiste și iraționale nu vor fi în zadar.

Societatea românească trebuie să aibă grijă ca moștenirea Reginei-Mamă Elena, simbol al României europene, să nu se piardă, să fie cinstită și onorată cum se cuvine, prezervată și transmisă generațiilor viitoare, mai ales de acum înainte, când Regina a revenit acasă".

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Homepage