Două eleve în vârstă de 15 ani au suferit atac de panică, în urma incendiului. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Cele două eleve au fost asistate medical de către echipajul SMURD, iar ulterior, una dintre acestea a fost preluată şi transportată la Spitalul Municipal Gheorgheni.
Cea de-a doua elevă, însoţită de tutore, a refuzat transportul la spital.
Incendiul a izbucnit la un garaj de 20 metri pătraţi, lipit de clădirea liceului.
„La sosirea echipajelor, ardea un garaj lipit de clădirea unui liceu, în care se afla un autoturism, proprietatea liceului şi anvelope depozitate. În acest moment, incendiul este localizat. Sunt afectate un autoturism şi în jur de 8 anvelope. (...) Conform procedurii în caz de incendiu, au fost evacuaţi preventiv toţi copiii şi profesorii din clădire, aproximativ 300 elevi şi 25 cadre didactice, în curtea liceului", a informat ISU Harghita.