Kelsey Skillen a fost sechestrată în casa pe care o împărţea cu iubitul său, James McCourt, şi bătută timp de patru ore până când fata a reuşit să scape, cu ajutorul poliţiei care a dus-o la spital şi l-a arestat pe agresorul ei.
Fostul iubit o bătea în mod repetat, atât în public cât şi acasă, dar totul a culminat când, pornind de la pretextul unui pachet de ţigări, băiatul i-a luat cheile, telefonul mobil şi tableta şi i-a spus "O să ai o faţă vânătă mâine, aşa că ar fi bine s-o fac ca lumea", începând să o bată.
Kelsey spune că, în timpul celor patru ore cât timp McCourt a bătut-o, ea a leşinat de mai multe ori, timp în care băiatul a continuat să o lovească, să o muşte şi să ţipe la ea. În timpul bătăii ea l-a implorat să îi dea drumul, pentru că se temea că o va omorî şi l-a întrebat dacă merită să meargă la puşcărie, fostul iubit spunându-i, sec, că merge bucuros la puşcărie dacă ea moare, scrie metro.co.uk.
Agresorul a fost condamnat la 21 de luni de închisoare şi nu are voie să ia legătura cu victima sa timp de 5 ani, iar fata a decis să îşi facă publică povestea, pentru ca nicio altă fată să nu mai treacă prin coşmarul prin care a trecut ea.