Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas au intrat luni dimineaţa în grevă de avertisment, între orele 9:00 şi 11:00, timp în care doar o treime dintre angajaţi îşi vor continua activitatea, a declarat Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas, conform Agerpres.
"Rămâne valabilă greva de avertisment pe care am anunţat-o pentru luni, 7 mai. Timp de două ore se va întrerupe activitatea, urmând ca doar o treime dintre angajaţi să muncească, aşa cum spune legea", a arătat Pope.
Potrivit acestuia, timpul de aşteptare în spitale va creşte pentru pacienţii care nu sunt urgenţe.
"Vom asigura toate urgenţele şi nu ne dorim ca pacienţii să fie afectaţi, însă cei care nu sunt urgenţe vor aştepta mai mult", a susţinut el.
Pope a mai declarat că sindicaliştii au mari speranţe ca solicitările lor să fie rezolvate în cadrul unor discuţii care ar urma să aibă loc marţi, la Guvern.
"În caz contrar, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat", a adăugat liderul sindical.
Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.