Apar noi informații ce vizează City Insurance, cea mai mare societate de polițe RCA din România.
Florin Pandele, proprietarul grupului de service-uri Autocar, spune că City Insurance continuă să propună doar achitarea parțială a facturilor de reparații, chiar și în situația în care se află, adică sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) și cu majoritatea acționarilor și conducătorilor suspendați.
Pandele este unul dintre cei care vorbesc deja de peste doi ani despre problemele de la City Insurance, cerând inclusiv verificarea contului în care compania susținea că deține o sumă substanțială pentru plata daunelor, cont despre care ASF a arătat abia anul acesta că este inexistent, titrează economica.net. Patronul Autocar, care este și vicepreședintele asociației de transportatori COTAR, se întreabă pe ce criterii și în baza cărei proceduri sunt plătite daunele de către FGA și dacă cei care lucrează la instituție și-au încasat salariile în baza vânzărilor de polițe RCA, în timp ce multe dintre service-urile membre COTAR rămân neplătite.
Pandele reprezintă un domeniu cu peste 11.000 de firme înregistrate și autorizate și peste 40.000 de angajați, care va fi grav afectat în perpectiva unui faliment al City Insurance. Mare parte dintre unitățile reparatoare au lucrat cu această companie, având în vedere că City a ajuns să controleze peste 40% din întreaga piață RCA, adică 4 din zece mașini înmatriculate în România circulă pe șosele și provoacă accidente fiind asigurate la City Insurance. Conform celor spuse de patronul Autocar, pentru aceste service-uri veștile sunt mai degrabă proaste.
Pandele: City Insurance propune plățile către aprobarea FGA după bunul plac
„În continuare, chiar și cu FGA ca administrator, City Insurance propune plățile către aprobarea FGA după bunul plac, respectiv 30-40% din valoarea despăgubirii, cât are chef firma de asigurări. Asta doar către anumite service-uri auto, în special cele din COTAR, continuând să fie călcată în picioare Legea RCA”, spune Pandele.
Grupul pe care îl conduce Pandele a cerut încă de acum doi ani falimentul City Insurance, pe motiv că nu își achită la timp și integral daunele, însă City a convins instanța că este solvabilă, inclusiv prin prezentarea unui extras de cont aferent contului de 75 de milioane de euro despre care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a arătat că nu există.
Pe de altă parte, Autocar a reușit să câștige în instanță și sute de procese pe spețe în care City Insurance a achitat doar parțial devizele emise de service.
„Timp de trei ani am tot anunțat ASF că extrasul de cont folosit de City inclusiv în instanțele de judecată este un fals, dar nimeni până la actualul președinte, domnul Nicu Marcu, nu a ținut cont. Așa am ajuns ca o societate să se apropie de 50% din piața RCA, acumulând datorii de sute de milioane de euro. Acum stăm și ne rugăm toți să vină un investitor care să achite daunele. Altfel vom fi în stradă”, a afirmat Pandele. În opinia sa, cel mai probabil misiunea FGA se va încheia în câteva săptămâni, iar City Insurance se va îndrepta către ridicarea licenței și cererea falimentului.
„FGA are toate instrumentele necesare pentru a plăti”
Pandele consideră că urmele pe care un faliment al City Insurance le va lăsa depind de Fondul de Garantare, care acum este administrator. Proprietarul Autocar, care are de încasat sume importante de la City Insurance, spune că FGA are toate instrumentele pentru a grăbi plățile.
„Trebuie să reținem faptul că FGA, în calitatea sa de administrator temporar, are acces nerestricționat, pe întreaga perioadă de derulare a mandatului acordat, în toate sediile și locațiile asigurătorului și la toate activele, evidențele, conturile și alte înregistrări. Subliniez faptul ca administratorul temporar poate angaja/contracta persoane, cum ar fi auditori, avocați, evaluatori, consultanți/specialiști în domeniu, alți experți autorizați independenți, care să îl sprijine în îndeplinirea atribuțiilor sale și poate delega în acest sens sarcini specifice în conformitate cu instrucțiunile date de Fondul de Garantare și de A.S.F. Prin urmare, FGA detine toate instrumentele necesare pentru a efectua neîntârziat plata debitelor restante, Fondul având acces atât la toate registrele relevante cât și la mijloace de constrângere adecvate. Personal consider ca persoanele din conducerea FGA ar face o mare greșeală să își îndeplinească defectuos misiunea de administrator temporar.
Rezultatele de până acum a activității de administrare a FGA-ului alimentează suspiciunile din ce în ce mai serioase legate de eficiența acestei administrări și misiunea reală a acestui Fond de Garantare în relația cu societatea City Insurance. Sigur ne aflăm la două luni distanță și încă FGA are timp să își revină, mai ales ca are cadru legal. Îmi este extrem de greu azi să înteleg și să accept ca aproape 2 milioane de euro încasați zilnic prin vânzarea de produse de asigurări la care se adaugă alte depozite de aproape zeci de milioane de euro aflate în conturile firmei City Insurance să aibă altă destinație decât stingerea datoriilor societății. Toate astea au avut și au loc în continuare sub administrarea FGA-ului. Când doar sub 50% din media lunară a sumei care este colectată zilnic de catre City Insurance e direcționată către plata daunelor sub administrarea FGA, începi să îți pui semne de întrebare, mai ales că au trecut peste două luni de când FGA a preluat, pe hârtie, administrarea firmei City Insurance. Nu poți să nu te întrebi ce se întamplă în realitate cu fiecare million de euro pus zilnic de-o parte de către FGA”, afirmă Pandele.
El amintește că multe service-uri au avut probleme după falimentele Astra și Carpatica și au reușit doar cu greu să supraviețuiască. „Cu mare greutate peste 80% din service-urile auto au supraviețuit falimentelor Astra și Carpatica, împrumutându-se la bănci. Când ești pe cale să pierzi totul din cauza unor instituții care ani de zile au închis ambii ochi și și-au astupat ambele urechi când a fost vorba de supravegherea unor jucători care astăzi dețin peste 75% din piața RCA, devii dispus să lași la o parte politețurile și să cauți inclusiv soluții desigur legale, dar la care ai refuzat să apelezi până în prezent”, subliniază Florin Pandele.
„Angajații FGA și-au luat salariile pe baza vânzării de polițe RCA? Noi de ce nu suntem plătiți? De ce ASF nu face publică procedura de plată a daunelor?”
Proprietarul Autocar, din postura e vicepreședinte al COTAR, organizație care adună și mii de service-uri pe lângă zeci de mii de firme de transport, se întreabă de ce nu este făcută publică procedura de plată a daunelor, având în vedere că în mod normal acestea ar trebui să fie plătite în ordinea vechimii lor, lucru care, susține Pandele, nu s-a întâmplat. Acesta amintește că service-ul său, asemeni altor service-uri membre COTAR nu au încasat creanțele asupra City Insurance, în timp ce angajații FGA primesc salariul lunar inclusiv în baza încasărilor din vânzarea de polițe RCA.
„Multă lume are percepția greșită că oamenii din service, murdari de ulei și îmbrăcați în salopete, cu studii medii, sunt rupți de realitate. Nu este deloc așa. Celor care încă mai cred în mod greșit asta, le voi cita o replică memorabilă dintr-o dramă celebră: “Sfatul meu este sa spui adevărul. Oamenii ăștia muncesc în beznă. Văd totul!”
Vicepreședintele COTAR atenționează FGA să respecte legea RCA ad litteram, iar despăgubirile să se facă începând de azi în ordinea vechimii așa cum a fost anunțată în presă de domnul director al ASF Valentin Ionescu precum și a doamnei director FGA Carmen Radu. Până astăzi despăgubirile NU au fost făcute în această ordine și nu este în regulă.