„Eu zic că alegerile din PNL, din ce am văzut eu în statut, sunt despre președintele Partidului Național Liberal, despre vicepreședinți și întreaga conducere executivă. Nu am văzut să scrie nimic despre funcția de premier sau despre alte funcții care sunt în Parlamentul României”, a spus premierul Florin Cîțu.
Întrebat dacă din declarația președintelui se înțelege că îl susține pentru șefia PNL, Florin Cîțu a spus: „Da, cu siguranță, mă susține în această declarație”.
„Eu cred că așa cum este acum este foarte bine, pentru că așa a decis coaliția prin vot”, a spus președintele României, care a răspuns la câteva întrebări după întrevederea avută cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.