Prince, fiul de 20 de ani al artistului Michael Jackson, a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea şi, din cauza ploii, a făcut accident. Acesta a fost transportat la cea mai apropiată secţie de urgenţe, scrie The Sun.
Imediat după accident, Prince a postat o fotografie pe Instagram din ambulanță.
Tânărul a suferit o rană în zona genunchiului, dar nimic grav. Prince a fost externat după doar câteva ore şi se simte acum bine.