Profesoara Cornelia Lazăr, fost cadru didactic al Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș”, s-a stins din viață miercuri, 21 aprilie.
A fost unul dintre cei mai apreciați dascăli din orașul Adjud și dispariția ei a lăsat multă durere pentru familie, prieteni și foștii colegi de catedră.
„Colectivul Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș” – Adjud anunță trecerea în neființă a doamnei profesor Cornelia Lazăr, fost cadru didactic al școlii noastre.
Cu mare durere în suflet, întregul colectiv îi transmite condoleanțe domnului profesor Dumitru Lazăr și întregii familii. Doamna Cornelia Lazăr a fost un cadru didactic de mare valoare, apreciat de colegi și de elevi deopotrivă.
Dumnezeu să-i așeze sufletul în ceata îngerilor din Împărăția Cerului! Drum lin în lumină, dragei noastre colege!”, este mesajul cadrelor didactice de la liceul adjudean.