„Am discutat astăzi (vineri - n.r.) cu premierul olandez (Mark Rutte). Responsabilii din Regatului Unit şi Finlanda au cerut de asemenea o convorbire prevăzută pentru mâine (sâmbătă - n.r.). Şi după aceea vom discuta cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg”, a afirmat Erdogan.
„Vom continua diplomaţia telefonică”, a asigurat şeful statului turc, reiterându-şi ostilitatea faţă de aderarea ţărilor care adăpostesc „terorişti”. „Nu putem spune DA” Suediei şi Finlandei, a reiterat Erdogan, la ieşirea de la rugăciunea de vineri.
În urmă cu doar o săptămână, liderul de la Ankara anunța că nu va susține extinderea NATO cu cele două țări, pe care le-a acuzat că susţin organizaţiile teroriste kurde PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi YPG (Unităţile de protecţie populare), aripa armată a Partidului unii democratice kurde din Siria, susţinută de SUA în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
Cu doar o zi în urmă, Jens Stoltenberg a dat asigurări că NATO vrea să răspundă „îngrijorărilor” Turciei pentru a găsi „un acord pentru a merge înainte”, iar preşedintele finlandez Sauli Niinisto s-a declarat „gata să discute”, condamnând în acelaşi timp „terorismul sub toate formele sale”.