Programul DiscoverEU, a fost lansat în octombrie 2021, iar în aceasta luna au fost anunțați candidații selecționați. Aceștia vor călători singuri sau în grupuri de până la cinci persoane între martie 2022 și februarie 2023, pentru o perioadă de până la 30 zile, cu trenul, gratis în Europa.
Vicepreședintele pentru Promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Sporirea mobilității tinerilor, pe care aceste 60.000 de permise de călătorie o reprezintă, le oferă tinerilor oportunități deosebite de a traversa aceste vremuri dificile.
Comisara pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Ne dorim ca anul acesta să fie dedicat tuturor tinerilor. Vom multiplica oportunitățile pentru aceștia pe tot parcursul anului, de exemplu prin creșterea numărului de bilete pentru DiscoverEU în runda următoare, care va avea loc în primăvara anului 2022.”
Programul este dedicat tuturor tinerilor europeni născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003.
În mod excepțional, s-au putut înscrie și tinerii de 19 și 20 de ani, deoarece rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.
Dată fiind incertitudinea legată de evoluția pandemiei, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis mobil de călătorie.