În 1776, cele 13 colonii americane îşi declarau independenţa de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană, scrie Mediafax.
Însă 4 iulie nu este chiar ziua în care Congresul Continental – format din delegaţi ai coloniilor – a decis să declare independenţa, acest lucru întâmplându-se cu două zile înainte, pe 2 iulie 1776.
Nu este nici data la care a izbucnit Revoluţia Americană, care începuse cu un an înainte, în aprilie 1775, potrivit constitutionfacts.com.
Şi nici nu este data la care Thomas Jefferson – considerat unul dintre „părinţii fondatori” ai SUA, devenit al treilea preşedinte al statului (1801-1809) – a scris prima schiţă a Declaraţiei de Independenţă, lucru care s-a întâmplat în iunie 1776. Această Declaraţie de Independenţă a fost semnată pe 2 august 1776 şi trimisă britanicilor în luna noiembrie a aceluiaşi an.
Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile.
Astfel a devenit oficială această dată, care a fost inclusă în Declaraţia de Independenţă, iar copia semnată în august 1776, redactată de mână, poate fi văzută în prezent la Arhivele Naţionale din Washington.