„Se grijesc fructele (se spală, se scot sâmburii), se pun la fiert într-o tingire cu fundul gros, dar nu direct pe plită, ci pe ţiglă încinsă, abia să bulbucească.
Sâmburii de caisă şi corcoduşe (dacă aveţi şi doriţi să-i adăugaţi) se sparg, se pisează ca orezul, cam o mână plină de mieji la un kilogram de fructe.
Fructele se amestecă într-o doară până când dau în primul clocot, dar, după aceea, trebuie învârtite cât de des, că se prind. După primele clocote, rămâne la buna dumneavoastră plăcere dacă pasaţi printr-o sită sau nu pasta de fructe, pentru a scăpa de coji.
Trebuie să se lege bine, aşa că fiertul şi amestecatul durează ore şi ore, până când e magiun, adică o pastă în care melesteul (făcăleţul, mestecăul) abia se mai învârte. Acum, la sfârşit, se pun sâmburii, se mai amestecã de câteva ori şi se pune magiunul în borcane bine preîncălzite, altfel se sparg”, a scris Radu Anton Roman, în lucrarea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti.
Pentru diabetici sau pentru cei care preferă magiunul fără zahăr, există o altă reţetă la fel de simplă şi delicioasă.
Aveţi nevoie de 1,5 kg prune. Le spălaţi bine, le scoateţi sâmburii, după care le puneţi la fiert într-o cratiţă de inox cu fundul gros. Nu uitaţi să amestecaţi din cand în când.
În momentul în care acesta începe să se îngroaşe, lăsaţi focul la mic şi amestecați mai des folosind o lingură de lemn. Magiunul se fierbe o oră și jumătate, dar timpul de fierbere depinde de cât de zemoase sunt prunele. După ce s-a răcit, puteţi pune magiunul în borcane.
