O parte dintre cei care au ajuns de urgenţă la spital în noaptea de Revelion au consumat alcool în exces - s-au înregistrat 13 cazuri de comă alcoolică.
Medicii au fost solicitați și pentru persoanele care au căzut pe stradă din cauza diferitelor probleme medicale, existând 35 de astfel de cazuri.
Au existat, de asemenea, mai multe accidente rutiere, unele grave, care au necesitat intervenţia echipajelor de urgenţă.
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) a intervenit, în noaptea de Revelion, în 542 de cazuri, dintre care 407 urgenţe, a declarat pentru Mediafax managerul SABI Alis Grasu, apreciind că această noapte a fost una extrem de grea.
Dintre cazurile în care au intervenit echipajele SABI, în intervalul 20.00 - 8.00, 102 au fost leşinuri, iar dintre acestea 34 s-au produs în spaţii publice.
Totodată, Ambulanţa Bucureşti-Ilfov a mai fost solicitată pentru a acorda asistenţă după trei accidente auto şi pentru patru persoane rănite de petarde.