Apar detalii despre neregulile din spitalul de Boli Infecțioase din Constanța care a devenit un iad pentru șapte români. În 2011 unitatea spitalicească s-a asociat cu o firmă care avea pierderi și cifră de afaceri zero. Pe contract apare semnătura managerului, iar afacerea a fost încheiată fără licitație, pe 15 ani.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța este Stela Halichidis, numită manager interimar în 2009 și confirmată în funcție în 2011, prin concurs la care a fost singurul candidat.
În acea perioadă, primar al Constanței era Radu Mazăre, iar spitalul este subordonat primăriei acestui municipiu.
În 2020, presa locală a scris despre un contract suspect încheiat în 2011, când s-a asociat cu o firmă care avea pierderi și cifră de afaceri zero, iar contractul a fost încheiat fără licitație, pe 15 ani.
Potrivit Info Sud-Est, spitalul a cedat o clădire și un teren pe care o firmă privată să poată desfășura consultații de boli infecțioase, la fel ca spitalul.
“Firma cu care spitalul s-a asociat nu plătește chirie instituției, dar îi direcționează 15% din profit. Până acum, în schimbul clădirii de 821 de mp și a terenului de 470 de metri, spitalul a primit, în medie, 700 de euro lunar. Societatea, care înregistra pierderi, a început să facă profit după ce s-a asociat cu spitalul“, arată publicația din Constanța.
Mai mult, dacă firma continua să înregistreze pierderi, spitalul se angaja ca pe toată perioada celor 15 ani să suporte din bugetul instituției 15% din valoarea acestora.
Societatea cu care spitalul s-a asociat a fost înființată în 4 iunie 2009, la 10 zile după ce Stela Halichidis a fost numită manager al Spitalului de Boli Infecțioase.