UPDATE 10.00. Șoferul implicat în accidentul de la Drăguțești A MURIT! Avea doar 23 de ani.
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc luni dimineață, în comuna Drăguțești, județul Gorj.
Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu autoturismul într-un cap de pod, potrivit presei locale. Bărbatul a fost grav rănit, medicii efectuând manevre de resurcitare la fața locului.
Alte patru persoane care erau în mașină au fost rănite. Acestea au vârste cuprinse între 18 și 50 de ani. 4 ambulanțe și 3 echipaje SMURD au ajuns la fața locului, trei dintre victime fiind descarcerate.
După cum se poate vedea și în imagini, mașina este are numere din județul Alba. Victimele au fost transportate la spitalul județean din Târgu-Jiu.
„În urma impactului unui autoturism cu un cap de pod au rezultat 5 victime, dintre care 3 victime încarcerate. S-a intervenit pentru descarcerarea victimelor şi acordarea primului ajutor medical. În ceea ce priveste starea victimelor 4 dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Tg-Jiu fiind stabile, iar pentru una se continua manevrele de resuscitare", a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.