Cântăreţul Prince a murit, joi, la vârstă de 57 de ani.
Jim Olson, şeriful din comitatul Carver, al cărui birou investighează circumstanţele morţii lui Prince, a dezvăluit că artistul a fost văzut pentru ultima dată în viaţă de unul dintre angajaţii lui, în complexul rezidenţial Paisley Park, miercuri seară, în jurul orei locale 20:00, informează Reuters.
Trupul neînsufleţit al cântăreţului a fost descoperit de unul dintre angajaţii acestuia, în ziua următoare, în jurul orei 09:30.
"Pe trupul cântăreţului nu există niciun fel de semne evidente care să ateste producerea unei traume", a declarat Jim Olson. "Nu avem niciun motiv să credem, în acest moment al anchetei, că ar fi o sinucidere. Restul elementelor sunt cercetate într-o anchetă", a adăugat Jim Olson, conform Ziare.com.
"Un semn care să indice un traumatism ar putea fi de exemplu urme de violenţă care s-ar fi produs. Însă pe trupul sau nu există niciun astfel de semn", a precizat şeriful Olson, citat de site-ul 20minutes.
"Purta o cămaşă şi un pantalon. Era îmbrăcat atunci când trupul sau neînsufleţit a fost descoperit în ascensor", a adăugat oficialul american.
Jim Olson a refuzat să spună dacă Poliţia a ridiciat din vila cântăreţului anumite obiecte pentru a fi cercetate, invocând faptul că anchetă se află în derulare. Oficialul american a precizat însă că nicio persoană nu se află în vila cântăreţului în momentul decesului acestuia.
Autopsia artistului Prince s-a încheiat vineri, dar rezultatele vor fi finalizate peste câteva zile sau săptămâni, au anunţat medicii legişti americani, citaţi de CNN.
Potrivit BBC, Martha Weaver, purtător de cuvânt al centrului medical care a efectuat autopsia, a refuzat să ofere detalii despre rezultatele preliminare, dar a precizat că au fost prelevate mostre de ţesut şi probe de sânge.
Ea a anunţat că trupul neînsufleţit al lui Prince a fost predat familiei artistului, vineri după-amiază.
"Ca parte a unei examinări complete, vor fi colectate informaţii relevante despre istoricul medical şi social al lui Prince. Orice element care ar putea fi relevant pentru anchetă va fi luat în considerare", se afirmă în declaraţia oficială a medicilor legişti americani, citaţi de Reuters.
"Nicio informaţie nu va fi dată publicităţii până când toate rezultatele nu vor fi obţinute. Obţinerea rezultatelor va dura câteva zile, iar rezultatele finale ale testelor toxicologice vor dura cel mai probabil câteva săptămâni", au precizat medicii legişti.
Potrivit site-ului TMZ, cântăreţul ar fi făcut, cu şase zile înainte de a muri, o supradoză cauzată de un analgezic puternic, Percocet, ce include în structura lui chimică opiaceul oxicodona.
Potrivit revistei People, Prince ar fi primit o injecţie cu un medicament creat pentru a inversă efectele drogului - probabil naloxon -, înainte de a se externă, în ciuda recomandărilor medicilor.
Mai mulţi medici, contactaţi de Fox News, au făcut o serie de speculaţii, vorbind despre posibile complicaţii medicale generate de gripă, care ar fi putut să provoace un stop respirator.
La rândul sau, BBC afirmă că Prince nu a făcut niciodată un secret din faptul că a suferit de epilepsie în copilărie. Agenţia de presă Associated Press citează şi câţiva prieteni ai starului, care au spus că renumitul cântăreţ suferea şi de o afecţiune la şold.