"E o bună realizare a autorităţilor, pentru că am reuşit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria şi Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză. Aproape 300 de tone de deşeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în ţară, sub codul de deşeu verde, însă, printr-o colaborare foarte bună între Garda de Mediu şi Vamă, transporturile au fost oprite. S-a văzut că în peleţi nu era ceea ce era declarat în hârtii”, a afirmat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.
Ea a spus că acest transport trebuia să ajungă la câţiva operatori economici români, al căror nume nu l-a precizat.
"În câteva zone din ţară, în sud-est, în special. Cam 40% mergeau la un singur operator. Am trimis garda în control. S-a dovedit că sunt ilegalităţi şi că era un obicei de a se proceda aşa şi am solicitat anchetă penală", a adăugat ministrul Mediului.