Emmanuel Macron a făcut miercuri un anunţ istoric: "Ne aflăm într-un moment istoric pentru Europa care are misiunea de a garanta această ordine multilaterală pe care am creat-o la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care este astăzi uneori bulversată", a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat televiziunii naţionale din Germania.
Preşedintele american, Donald Trump, a decis să retragă Statele Unite din acordul semnat în 2015 între Iran şi Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) cu scopul de a controla ambiţiile nucleare ale Teheranului.
Decizia a intervenit după mai multe anunţuri similare ale Washingtonului, precum ieşirea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice sau ameninţarea cu introducerea unor taxe vamale punitive. Ele se înscriu în dorinţa afişată de Donald Trump de a rupe cu multilateralismul.
"Există elemente de tensiune, dar există, de asemenea, şi elemente de ancorare şi legături foarte strânse", a subliniat Emmanuel Macron, potrivit Agerpres.
Cu Statele Unite, "avem un dezacord în privinţa Iranului", a mai spus Emmanuel Macron.
Pe plan comercial, "cred că Europa trebuie să se facă respectată, suntem o mare putere a comerţului internaţional", a continuat Emmanuel Macron, în contextul în care Donald Trump ameninţă mai multe ţări, printre care membrii UE, cu impunerea de taxe vamale asupra importurilor de oţel şi aluminiu.
"Avem reguli, cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, trebuie să le facem respectate şi să le respectăm reciproc", a insistat Emmanuel Macron.
Omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat zilele trecute îngrijorat de "schimbările substanţiale" din relaţia transatlantică după instalarea la puterea a lui Donald Trump.
"Avem o nouă administraţie americană care nu ne mai consideră ca făcând parte dintr-o comunitate mondială în cadrul căreia acţionăm împreună, dar care vede lumea fundamental ca o arenă unde fiecare trebuie să-şi găsească propriul drum", a explicat şeful statului german.
În acest context, Emmanuel Macron, a îndemnat-o pe şefa guvernului german, Angela Merkel, să accepte o serie de reforme ambiţioase ale Europei post-Brexit, în timp ce Berlinul blochează de mai multe săptămâni propunerile făcute de şeful statului francez, în special cu privire la zona euro.