EXATLON, noutăți: Cei doi își aduc aminte că relația lor a fost una cu momente dificile și că au fost la un pas de a se despărți.
„Eram pe punctul să ne despărțim și atunci el a considerat că acela e momentul potrivit să facă pasul”, își amintește Nella, potrivit Kanald.ro.
EXATLON. Cum arată Diana Belbiță după ce s-a întors din Republica Dominicană
„Eram acasă la mine, cu două verișoare, după câteva zile în care noi doi nu ne vorbisem deloc. Și a venit și mi-a spus că vrea să îi ofer jumătate de oră, să îmi arate ceva. Eram foarte supărată pe el și am refuzat, dar el a insistat. Și a venit cu un buchet foarte mare de trandafiri și cu inelul, întrebându-mă dacă vreau să fiu soția lui. Nu am acceptat, inițial. După care i-am spus că iau inelul, dar nu îi dau niciun răspuns deocamdata”.