Budușan Iulian, jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în presă, a fost atras în timpul liceului de jurnalele de știri de la TV. Motiv pentru care a hotărât că jurnalismul va fi viitoare lui carieră. Iar de pe băncile facultății asta a făcut. A trecut prin redacții de știri ale televiziunilor, a "schimbat macazul" către presa scrisă, iar de aproape 10 ani este dedicat în totalitate jurnalismului online. Domeniile de competență sunt economic, IT&C și industria auto. La Realitatea a lucrat în două perioade, prima fiind 2003-2005, iar "reîntoarcerea acasă" producându-se în toamna anului 2019. De atunci, este parte integrantă a colectivului redacțional din online.

Articolele autorului Iulian Budușan:

Foto/Arhivă
Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, trimis în judecată pentru trafic de persoane. Folosea metoda „Loverboy” ca să racoleze fete pentru pornografie
DIICOT Cluj a trimis în judecată 4 persoane reținute pentru trafic de persoane. Acestea racolau tinere, prin metoda „Loverboy”, pe care mai apoi le obligau să producă materiale cu conţinut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulţilor şi să presteze activităţi din sfera videochatului. Printre ele se află și Vlad Obu, pe numele lui real Vlad Cristian Obuzic, supranumit și „imitația” fraților Tate.