Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Pastila pentru suflet
PASTILA PENTRU SUFLET - Care este rugăciunea zilei
Rugăciunea zileiRugăciune către Maica Domnului a Sfântului Antim Ivireanu„Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului și a pământului, cinstea și slava creștinilor, ceea ce ești mai înaltă decât cerurile și mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoși și liniștea celor loviți de valurile vieții, caută asupra poporului tău, vezi moștenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, ci ne păzește și ne scapă de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat întristările, nevoile și răutățile. Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că pierim. Îndură-te de noi, că pe tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim să-L îmblânzești pe Fiul tău cu rugăciunile tale preaputernice și nebiruite, ca să-Și întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Și pe toți să ne învrednicească a ne păstra viața cinstită și fără de prihană, pentru ca noi cu o gură și cu o inimă pe El pururea să-L mărim, iar ție să-ți zicem: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”. Amin.
Zelenski
Zelenski a vorbit la telefon cu Joe Biden dar și cu Giorgia Meloni, liderul forței politice din Italia care a câștigat alegerile
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu preşedintele american Joe Biden despre situaţia frontului, sprijinul pentru armata ucraineană, dar şi cooperarea pe alte domenii. ”Victoria noastră în acest război va arăta cât de mult poate contribui Ucraina la forţa globală a libertăţii”, a transmis Zelenski. Acesta a avut o convorbire şi cu Giorgia Meloni, liderul Partidului Fratelli d'Italia, care a câştigat recent alegerile din Italia şi urmează a fi nominalizată premier.
Aurel Balasoiu
Deputatul suspectat de sex cu minori, anchetă la Parchetul General - ÎPS Teodosie, acuzat că i-a făcut cunoștință deputatului cu un minor
Parchetul General intervine în scandalul iscat în jurul deputatului Aurel Bălășoiu dat afară din PSD. După ce au apărut stenograme și imagini indecente cu acesta, pe surse, procurorii au intrat pe fir și au deschis o anchetă. Se fac cercetări în două dosare penale, ambele cu acuzații de viol. Deși cercetările îl vizează pe deputatul Bălășoiu, procurorii nu l-au pus încă sub acuzare, pentru ca deocamdată sunt vizate doar faptele, nu și persoanele. În paralel, există și o reacție din partea Bisericii Ortodoxe Române. Oficialii BOR neagă faptul că Înalt Preasfințitul Teodosie le-ar fi făcut cunoștință minorului și deputatului Bălășoiu. După anunțul Parchetului, au venit reacții și de pe scena politică. Președintele Senatului, Alina Gorghiu, spune că este inadmisibil ca în Parlament să existe un deputat cercetat penal pentru viol. 
Submarin
Război în Ucraina - Ziua 222 - Trupele ucrainene au înaintat zeci de kilometri de-a lungul râului Nipru - LIVE TEXT -
Trupele ucrainene au reuşit luni cea mai puternică înaintare în sud de la începutul războiului cu Rusia, străpungând frontul şi avansând de-a lungul râului Nipru, înaintare care ameninţă liniile de aprovizionare ale trupelor ruse aflate în provincia Herson pe malul de est al Niprului, relatează Reuters. Inclusiv surse ruseşti au recunoscut că o ofensivă ucraineană condusă cu tancuri a înaintat zeci de kilometri de-a lungul malului vestic al Niprului, unde au fost recucerite zeci de sate.
Pastila pentru suflet
PASTILA PENTRU SUFLET - Care este rugăciunea zilei
Rugăciunea zileiRugăciunea către Sfântul Apostol Bartolomeu„O, mărite Sfinte Apostol Bartolomeu, Isus te-a numit persoană fără ascunzișuri și tu ai aflat prin acest cuvânt că el era Fiul lui Dumnezeu și Regele Israelului.Obține pentru noi harul de a fi întotdeauna corecți și nevinovați precum porumbeii. Fă-ne să recunoaștem semnele timpurilor, care să ne ducă la Isus pe pământ și la timpul potrivit ne va uni cu El pentru totdeauna în rai. Amin!”