Câți pași trebuie să faci zilnic ca să te menții sănătos. Ce spun specialiștii Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a te menține în formă și a reduce riscul de deces timpuriu. Nu este vorba nici pe departe despre mitul conform căruia fiecare persoană trebuie să facă minimum 10 mii de pași pe zi pentru a se menține sănătos. Iată concluzia cercetătorilor în urma unui studiu realizat.
Ce trebuie să faci când mergi într-o vizită. Reguli de bune maniere pentru toți musafirii. Una dintre ele este esențială Cum se comportă un musafir și ce reguli de bun simț trebuie respectate atunci când mergeți într-o vizită. Altfel, omiterea lor ar putea să vă coste reputația. Una dintre reguli este absolut esențială.
Cum să câștigi respectul celor din jur. 10 sfaturi esențiale Cum să te faci respectat și cum poți câștiga admirația celor din jur și cum trebuie să te comporți pentru a fi respectat și admirat de toată lumea.
Ce trebuie să consumi toamna. Îți va întări imunitatea și te va menține sănătos pe perioada sezonului rece În special toamna, la schimbările de temperatură, când virozele se înmulțesc, organismul are nevoie de alimente și plante medicinale care să-i întărească sistemul imunitar. Un sistem imunitar bun te va menține sănătos, iar virusurile vor sta la distanță de tine.
Alimente care întârzie îmbătrânirea. Sunt bogate în antioxidanți și te mențin tânăr și în formă Alimente care întârzie îmbătrânirea și care joacă un rol important în menținerea sănătății pielii și nu numai. Iată care sunt acestea și de ce trebuie să le introduci în alimentația ta.
Ce trebuie să faci când ai bătăi neregulate ale inimii. Sfaturile doctorilor Ce este aritmia, de ce apare și cum pot fi combătute bătăile neregulate ale inimii. Ce trebuie să faci când ai bătăi neregulate ale inimii. Iată care sunt sfaturile doctorilor.
Primele indicii care îi demască pe mincinoși. Ce spun experții în comunicare Cum iti dai seama ca esti mintit. Primele indicii care il demasca pe mincinos. Iată la ce trebuie să fii atent pentru a nu cădea în plasa celor falși.
Ce trebuie să pui în borcanele cu murături ca să nu facă mucegai. Secretele bunicilor pentru conservare Ce să pui în borcan deasupra muraturilor ca să nu facă mucegai. Secretul care le conservă perfect. Care sunt plantele cu efect de conservare pe care trebuie să le folosești pentru a-ți păstra murăturile în stare perfectă mult timp.
Ce strategii să folosești pentru a fi convingător. Ce spun specialiștii în comunicare Ce strategii să folosești pentru a fi convingător. Ce spun specialiștii în comunicare despre cele mai eficiente metode, care te vor ajuta să obții ceea ce țintenți.
Cum să prepari chiftele de pui la cuptor, reteta dietetică, fără prăjire. Ingredientul care le face delicioase Cum să prepari chiftele la cuptor, reteta dietetică, fără prăjire. Secretul celor mai delicioase și sănătoase chifteluțe.
Ce este ZAATĂRUL, alimentul care te face mai deștept. Are beneficii asupra creierului și stimulează activitatea cerebrală Combinația de ingrediente care te face mai deștept. Are beneficii asupra creierului și stimulează activitatea cerebrală. Iată despre ce este vorba.
Planta care luptă împotriva rinitelor și alergiilor. Este un remediu excelent și în cazul stărilor de extenuare. Îți va reda imediat energia Este un tonic excelent pentru organism. Planta ideală în situațiile de extenuare fizică. Luptă împotriva rinitelor și alergiilor. Este vorba despre urzica. Această plantă are numeroase beneficii. Iată despre ce este vorba.
Cum să-ți modelezi sprâncenele în funcție de forma feței. Toate femeile trebuie să știe asta Fiecare trasatura joaca un rol foarte important in armonia generala a aspectului fetei. De multe ori, chiar si lucruri care pot parea minore, precum forma sprancenelor, pot face diferenta. Pentru a arata mai tanara sau pentru a obtine un echilibru perfect al trasaturilor faciale, ar trebui sa faci o alegere care sa se potriveasca. Iată cum să-ți modelezi sprâncenele în funcție de forma feței. Toate femeile trebuie să știe asta.
Ce flori de toamnă trebuie să ai în grădină. Sunt rezistente și pline de culoare. 5 dintre cele mai frumoase Ce flori de toamnă trebuie să ai în grădină. Sunt cele mai rezistente și pline de culoare. Trebuie să le ai și tu în grădina ta
Primele semne care indică faptul că ai probleme hepatice. La ce trebuie să fii atent Simptome ale unui ficat bolnav. Cum este afectat organismul și ce trebuie să faci pentru refacerea acestui organ atât de important. Iată ce sfaturi ne oferă specialiștii.
Cum îți dai seama de tipul de personalitate al unei persoane printr-o simplă strângere de mână. Strategii în comunicare Cum îți dai seama de tipul de personalitate al unei persoane printr-o simplă strângere de mână. Strategii în comunicarea non-verbală, pe care oricine ar trebui să le cunoască.
Cum să menții energia pozitivă în locuință, conform principiilor Feng Shui. Ce trebuie să faci ca să ai parte de un ambient plăcut acasă Cum să menții energia pozitivă în locuință, conform principiilor Feng Shui. Ce trebuie să faci ca să ai prte de un ambient plăcut acasă.
Cum se prepară corect cafeaua turcească și ce o face diferită. Secretele celei mai râvnite băuturi Cum se prepară corect cafeaua turcească și ce o face diferită de restul sortimentelor. De ce este renumită și cum o poți prepara chiar tu, dacă ești amator și pasionat de gustul și aroma turcească, a acestei băuturi savuroase.
Top 3 cele mai norocoase zodii în această toamnă. Vor avea parte de multă pasiune Top trei cele mai norocoase zodii în această toamnă. Vor avea parte de multă pasiune. Iată care sunt cele aflate în top.
Ce trebuie să știi dacă ai probleme cu căderea părului. Soluții care împiedică pierderea podoabei capilare Ce trebuie să știi dacă ai probleme cu căderea părului. Soluția care împierdică pierderea podoabei capilare. Care este vitamine de care ai nevoie.
Ceaiul care te scapă de durerea în gât. Elimină bacteriile din cavitatea bucală. Conține o plantă considerată sacră Ceaiul care te scapă de durerea în gât. Elimină bacteriile din cavitatea bucală și are numeroase alte beneficii. Iată despre ce este vorba.
La ce pericole te expui când bei apa depozitată în sticle de plastic La ce pericole te expui când bei apa din sticle de plastic. Cât de nociv este plasticul pentru sănătate și ce afecțiuni oate să producă. Iată ce spun medicii.
Cum poți să purifici apa de băut. O metodă folosită din cele mai vechi timpuri, în medicina ayurvedică Cum să purifici apa de băut. Care este metalul în care trebuie să depozitezi apa, conform medicinei ayurvedice. Iată despre ce este vorba.
De ce se îngălbenesc și exfoliază unghiile. Ce boli se pot ascunde în spatele acestor simptome De ce se îngălbenesc și exfoliază unghiile. Ce boli se pot ascunde în spatele acestor simptome. Semne de pe unghii care indică anumite afecțiuni. Cum poți recunoaște bolile de care suferi, analizându-ți unghiile.
De la ce oră putem să salutăm cu "bună seara". Multă lume nu știe. Formule de salut potrivite cu fiecare moment al zilei Formule de salut potrivite cu fiecare moment al zilei, pe care ar trebui să le cunoască oricine și , de asemenea, să țină cont de ele.
David Popovici își donează echipamentul de la Jocurile Olimpice 2024 pentru a construi o casă unor copii cu nevoi speciale David Popovici își donează echipamentul de la Jocurile Olimpice 2024 pentru a construi o casă în vor locui care unsprezece copii cu nevoi speciale.
Metode care te vor ajuta să adormi rapid. Ce trebuie să faci Metode care te vor ajuta să adormi rapid. Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu insomnia.
Beneficiile bicarbonatului de sodiu asupra sănătății. Ce spune doctorul Adina Alberts Bicarbonatul de sodiu are numeroase întrebuințări în bucătărie, dar pe lângă asta este foarte benefic sănătății, având anumite proprietăți. Însă, dacă este combinat cu lămâia efectele benefice asupra organismului cresc. Iată despre ce este vorba.
Chifteluțe din ciuperci. O rețetă sănătoasă și foarte gustoasă Chifteluțe din ciuperci. O rețetă sănătoasă și foarte gustoasă. Iată cum se prepară.
Nu mai arunca zațul de cafea. Iată ce poți face cu el. Toate femeile trebuie să știe asta Nu mai arunca zațul de cafea. Iată ce poți face cu el. Toate femeile trebuie să știe asta.