MENIU

Prognoza meteo pe două săptămâni! Vin ploile și scad temperaturile

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, în special pe durata nopţilor, în următoarele două săptămâni, în timp ce precipitaţiile vor fi prezente pe tot parcursul intervalului, cu mici intermitenţe la nivel local, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 19 februarie - 4 martie, publicată luni.

În Banat, până pe 23 februarie, valorile de temperatură vor avea mici variaţii de la o zi la alta, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 4 - 6 grade, iar cea a temperaturilor minime va oscila uşor în jurul a -1 grad. În intervalul 24 - 27 februarie, procesul de răcire va fi important şi, ca urmare, media maximelor diurne va ajunge la -3 grade, iar minimele nocturne vor coborî, în medie, spre -10 grade. Începând din 28 februarie, pe fondul încălzirii vremii, regimul termic se va apropia treptat de cel normal din această perioadă a anului şi în data de 4 martie se va înregistra o medie de 3 - 5 grade a temperaturii maxime şi în jurul a -3 grade a celei minime. În prima săptămână vor fi zilnic precipitaţii pe arii relativ extinse, predominant ploi şi, îndeosebi, în intervalul 24 - 25 februarie, local mai însemnate cantitativ. Ulterior, va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar în general slabe.

În Crişana, valorile de temperatură vor avea mici variaţii de la o zi la alta până pe 23 februarie şi vor fi caracterizate printr-o medie a temperaturilor maxime de 5 - 6 grade. Temperaturile minime vor oscila între -3 şi zero grade. În intervalul 24 - 27 februarie, procesul de răcire va fi important şi, ca urmare, media maximelor diurne va ajunge la -4 grade, iar minimele nocturne vor coborî, în medie, spre -10 grade. Începând din 28 februarie, pe fondul încălzirii vremii, regimul termic se va apropia treptat de cel normal din această perioadă, astfel că, în 4 martie, se va atinge o medie de 3 - 4 grade a temperaturii maxime şi de -3 grade a celei minime. În prima săptămână vor fi zilnic precipitaţii pe arii relativ extinse, predominant ploi, local mai însemnate cantitativ în intervalul 23 - 24 februarie. Ulterior, va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar în general slabe.

În Transilvania, între 19 şi 24 februarie, media temperaturilor diurne va avea uşoare variaţii de la o zi la alta, urmând a se încadra între 2 şi 4 grade, în timp ce minimele nocturne vor avea medii cuprinse între -7 şi -4 grade. Vremea se va răci până pe 27 februarie, când în medie vor fi temperaturi maxime între -4 şi -5 grade, iar media temperaturii minime va coborî sub -12 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat iar regimul termic va reveni în vecinătatea normelor acestei perioade din an. Astfel, se va ajunge în 4 martie la valori termice maxime diurne, în medie, de 2 - 3 grade şi o medie a minimelor nocturne în jur de -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, iar în intervalul 23 - 25 februarie acestea pot fi local mai importante cantitativ.

În Maramureş, valorile de temperatură vor avea mici variaţii de la o zi la alta până pe 23 februarie şi vor fi caracterizate printr-o medie a temperaturilor maxime de 3 - 4 grade, iar cea a temperaturilor minime va oscila între -5 şi -2 grade. În intervalul 24 - 26 februarie, procesul de răcire va fi important şi ca urmare media maximelor diurne va ajunge la -6 grade, iar minimele nocturne vor coborî, în medie, spre -12 grade. Începând din 27 februarie, pe fondul încălzirii vremii, regimul termic se va apropia treptat de cel normal din această perioadă astfel că, în 4 martie, se va atinge o medie de 2 - 3 grade a temperaturii maxime şi de -4 grade a celei minime. În prima săptămână vor fi aproape zilnic precipitaţii mixte pe arii relativ extinse care, în intervalul 23 - 24 februarie, vor fi local mai însemnate cantitativ. Probabilitatea apariţiei precipitaţiilor va creşte ulterior, acestea fiind mai ales sub formă de ninsoare, dar în general slabe.

În Moldova, între 19 şi 24 februarie, media temperaturilor diurne va avea uşoare variaţii de la o zi la alta, urmând a se menţine apropiată de zero grade, în timp ce minimele nocturne vor avea medii cuprinse între -9 şi -3 grade. Apoi, vremea se va răci până pe 27 februarie, când în medie vor fi temperaturi maxime de la -5 la -7 grade, iar media temperaturii minime va coborî sub -12 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar regimul termic va reveni în jurul normelor acestei perioade din an. Astfel, se va ajunge în 4 martie la valori termice maxime diurne, în medie, de 1 - 2 grade şi o medie a minimelor nocturne în jur de -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, iar în unele zile acestea pot fi izolat mai importante cantitativ.

În Dobrogea, până pe 24 februarie, valorile de temperatură vor avea mici variaţii de la o zi la alta, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 3 - 4 grade, iar cea a temperaturilor minime va oscila uşor în jurul a zero grade. În intervalul 25 - 27 februarie, procesul de răcire va fi important şi, ca urmare, media maximelor diurne va ajunge la -2 grade, iar minimele nocturne vor coborî, în medie, spre -7 grade. Începând din 28 februarie, pe fondul încălzirii vremii, regimul termic se va apropia treptat de cel normal din această perioadă a anului .i în data de 4 martie se va înregistra o medie de 5 - 6 grade a temperaturii maxime şi în jurul a -1 grad a celei minime. Sub aspect pluviometric se prognozează un procent ridicat de apariţie a precipitaţiilor aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ.

În Muntenia, în primele două zile din interval, temperaturile maxime, în medie de 1 - 2 grade, se vor situa sub cele caracteristice acestei perioade, iar cele minime vor coborî până spre -5 grade. O uşoară încălzire se va resimţi în a doua parte a primei săptămâni, când maximele se vor situa, în medie, în jurul a 4 grade, iar minimele vor avea o medie de la -2 la zero grade. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o răcire pronunţată, astfel încât mediile diurne vor fi cuprinse între -4 şi -2 grade, iar nopţile vor deveni geroase pe arii restrânse, cu temperaturi ce vor coborî spre -10 grade. Începutul lunii martie va marca o uşoară revenire sub aspect termic, spre valori în medie de 4 - 6 grade, ziua, şi de la -6 la -4 grade, noaptea. Sub aspect pluviometric se prognozează un procent ridicat de apariţie a precipitaţiilor aproape în fiecare zi a celor două săptămâni, însă acestea nu vor fi însemnate cantitativ.

În Oltenia, valorile termice diurne vor avea variaţii mici în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât la început vor continua să scadă uşor, până la valori medii în jurul a două grade, apoi, în intervalul 21 - 24 februarie, se estimează o revenire spre maxime caracteristice perioadei, în medie între 2 şi 4 grade. După acest interval, în condiţiile unei răciri semnificative, maximele termice vor scădea până în jurul a -4 grade, dar debutul lunii martie va aduce valori diurne mai apropiate de normal. Regimul termic nocturn va urma în general acelaşi parcurs, variaţii mici în prima parte, cu cea mai rece noapte în data de 20 februarie, când se estimează a se înregistra în medie de la -4 la -2 grade şi o scădere pronunţată în intervalul 24 - 28 februarie, local cu ger şi valori medii minime de până la grade. Probabilitatea apariţiei precipitaţiilor slabe va fi ridicată în majoritatea zilelor, iar în intervalul 20 - 24 februarie e posibil ca acestea să fie moderate cantitativ, în special în zona deluroasă.

La munte, în primele zile ale intervalului, variaţiile termice nu vor fi semnificative, astfel încât se va resimţi o uşoară răcire a vremii, dar până în data de 23 februarie situaţia se va redresa uşor, condiţii în care valorile maxime vor avea în medie între -4 şi -2 grade, iar cele minime între -10 şi -8 grade. După această dată, vremea va marca un proces de răcire accentuată ce se va resimţi atât în valorile diurne, ce se vor situa între -10 şi -6 grade, cât şi în cele nocturne, care vor coborî spre valori medii în jurul a -15 grade. Începând cu 27 februarie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, aşa încât media temperaturilor se va apropia în timpul zilei de -2 grade, iar cea din cursul nopţilor se va situa între -14 şi -12 grade. Precipitaţiile, predominant ninsori, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de două săptămâni, dar în majoritatea zilelor vor fi pe arii restrânse şi nu foarte însemnate cantitativ.

Mai multe articole despre:
vreme Inmh prognoză meteo