Vreme extrem de călduroasă! PROGNOZA METEO în următoarele două săptămâni
Meteorologii au emis prognoza meteo în perioada 4-17 august.
BANAT
Prima zi a săptămânii va fi călduroasă, cu valori maxime în jurul valorii de 32 de grade, apoi temperatura va scădea, astfel că, în data de 7 august, media maximelor va fi de 26...27 de grade. Intervalul 10...14 august va fi caracterizat de medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 29 și 32 de grade. Minimele termice nu vor avea variații semnificative și se vor situa, în medie, între 16 și 18 grade Celsius. O scădere ușoară a temperaturilor maxime și minime este posibilă după data de 15 august.
Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în intervalul 5...8 august, când pe arii relativ extinse vor fi averse, posibil însemnate cantitativ. Ploi de scurtă durată nu sunt excluse nici în celelalte zile, probabilitatea fiind mai ridicată în 12 și 14 august.
CRIȘANA
După o primă zi a săptămânii cu maxime apropiate de pragul caniculei, vremea se va răcori treptat. Temperatura va crește după data de 9 august, spre valori medii ale maximelor în jur de 31 de grade, urmând ca după data de 14 august să scadă ușor, spre 28 de grade. Media regională a valorilor minime va oscila între 15 și 17 grade.
Ploi, posibil însemnate cantitativ se vor înregistra în intervalul 5...8 august. În restul intervalului probabilitatea pentru averse va fi în general redusă, exceptând zilele de 12 și 14 august.
TRANSILVANIA
Începând din 5 august, temperaturile maxime vor marca o scădere ușoară, ajungând la valori medii de 27 de grade în data de 8 august. După această dată, se va relua tendința de creștere a temperaturii, astfel că în 12 august vremea va deveni călduroasă, cu medii ale maximelor în jur de 30 de grade. În ultima parte a intervalului, tendința va fi de răcorire ușoară. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative, o ușoară scădere a acestora remarcându-se spre finalul intervalului.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în intervalului 6...9 august, când vor fi ploi, iar izolat se pot înregistra cantități de apă mai însemnate. În restul intervalului, aversele se vor semnala pe arii mai restrânse, în special în timpul după-amiezelor.
MARAMUREȘ
În prima zi a intervalului, vremea va fi călduroasă, cu valori maxime în jur de 33 de grade, însă procesul ulterior de răcorire treptată va readuce regimul termic în apropierea mediilor climatologice – maxime în jurul a 26 de grade. Temperaturile diurne cresc după data de 9 august, până spre valori medii ale maximelor de 30 de grade, dar spre sfârșitul intervalului este probabilă o nouă scădere a acestora. Temperaturile minime vor fi relativ constante, în jurul valorilor de 15...16 grade, o ușoară scădere fiind posibilă spre sfârșitul intervalului.
Averse, izolat importante cantitativ, se vor semnala mai ales în intervalul 6 - 9 august, dar și în 12 și 14 august.
MOLDOVA
În prima zi a intervalului va fi caniculă, în special în sudul și estul regiunii, apoi temperatura va marca o ușoară scădere, vremea continuând însă să fie călduroasă până în jurul datei de 14 august, cu valori medii ale maximelor între 30 și 32 de grade. Spre finalul intervalului, atât maximele, cât și minimele termice vor înregistra o scădere de aproximativ 2 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în zilele de 8 și 12 august, în timp ce, în restul intervalului, acestea vor fi posibile pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal.
DOBROGEA
Pe toată durata celor două săptămâni, regimul termic se va situa peste cel mediu specific perioadei. Temperatura va avea valori maxime, în medie, peste 30 de grade, iar în primele două zile ale intervalului, local va fi caniculă. Minimele se vor menține ridicate, peste 20 de grade, exceptând ultimele două zile, când vor fi ușor mai coborâte.
Probabilitatea pentru ploi se va menține în general redusă. Averse, pe arii restrânse, sunt posibile mai ales în zilele de 5 și 8 august.
MUNTENIA
Vremea se va menține călduroasă pe tot parcursul perioadei de prognoză, mai ales în zonele de câmpie, iar în primele două zile, local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor oscila, în medie, între 30 și 34 de grade, cele mai ridicate valori urmând să se înregistreze în 4 și 5 august, dar și în jurul datei de 12 august. Minimele termice se vor menține relativ constante la valori medii de 17...18 grade, posibil ușor mai scăzute spre finalul intervalului.
Local vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în 6 și 7 august, posibil și în 12 august, iar în restul intervalului doar trecător va ploua, în special în dealurile subcarpatice.
OLTENIA
În primele două zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu o medie regională a valorilor diurne de 32...33 de grade. În perioada 6 – 8 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, vremea se va răcori, astfel că media maximelor va coborî până spre 27 de grade. Temperatura va crește din nou după data de 9 august, la valori medii de 30...31 de grade, iar în ultimele zile ale intervalului este posibilă o scădere ușoară. Temperaturile nocturne vor avea valori medii de 16…18 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în intervalul 6 – 8 august, când pe arii relativ extinse vor fi averse, izolat însemnate cantitativ. Ploi de scurtă durată nu sunt excluse nici în celelalte zile, probabilitatea fiind mai ridicată în ziua de 12 august
LA MUNTE
Temperaturile maxime vor scădea de la valori medii de 24 de grade în prima zi, până la 19 grade în zilele de 7 și 8 august. După data de 9 august, vremea se va încălzi din nou, astfel că se vor atinge maxime în jur de 22 de grade, dar spre finalul intervalului este posibilă o scădere ușoară a acestora. Valorile minime vor avea aproximativ aceeași evoluție, respectiv 14 grade în intervalele calde și 10...11 grade în cele mai reci.
Vor fi averse, ce pot avea și caracter torențial în intervalul 6 – 8 august, când pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi importante. În restul intervalului, ploile se vor semnala local, în special în timpul după-amiezelor.