MENIU

Trei comisii de anchetă s-au ocupat de cazul avionului prăbuşit într-un lac din Bistriţa

Foto: RTV

Mai multe comisii de anchetă din partea Ministerului Transporturilor, a Aerial Club Galaţi şi a unei companii de asigurări au sosit la Brăteni, în Bistriţa-Năsăud pentru a cerceta cauzele incidentului aviatic petrecut pe 30 septembrie.

Preşedintele aeroclubului Aerial Club Galaţi, Albert Malaxa, a declarat că pilotul avionului este membru al clubului pe care îl conduce, însă avionul pe care acesta îl pilota nu îi aparţinea lui, ci unui alt membru al clubului, originar din Galaţi.

"Aparatul nu a fost închiriat, ci împrumutat. Cei doi piloţi sunt prieteni. Din informaţiile mele, aparatul era asigurat. Vor merge la Brăteni şi cei de la compania de asigurări, dar şi o comisie din partea Aerial Club Galaţi. Totodată, Ministerul Transporturilor va trimite acolo o comisie de investigaţii", a declarat Malaxa.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Fiscutean, a declarat că  avionul a fost tras cu tractorul pe o distanţă de 5-6 metri, dar a rămas în apă la circa un metru de mal. "L-am ancorat şi l-am tras cu un tractor atât cât am putut, dar l-am lăsat în apă fiindcă ne-am temut să nu îl distrugem. Proprietarul nu era de faţă, aşa că nu am mai continuat. Dacă va veni şi ne va cere ajutorul, vom face tot ce ne va sta în putinţă să i-l acordăm. Deocamdată nu a venit şi nici nu ne-a contactat telefonic", a declarat Ioan Fiscutean.

Un avion de mici dimensiuni indicativul Y-R 5128 cu două locuri a aterizat forţat, pe 30 septembrie, în jurul orei 18.00, pe lacul de la Brăteni cu trenul de aterizare în sus.