Salariile şefilor de la Agenţia naţională de Cadastru nu au fost lovite de criză
Salarii de milioane şi cheltuieli de miliarde! Conform declaraţiilor de avere ale angajaţilor de la Agenţia Naţională de Cadastru, din 53 de şefi, doar 13 au salarii sub 10.000 lei pe lună. Dar nu cu mult. Cabinetul Boc intenţionează să desfiinţeze jumătate din agenţiile guvernamentale, iar o parte din celelalte să le treacă în subordinea Guvernului. Mâine ar trebui să aibă loc prima discuţie de acest gen în şedinţa de Guvern.
Actualul şef al Agenţiei, Mihai Busuioc câştiga la începutul anului trecut 14.900 de lei pe lună ca director adjunct. În a doua parte a lui 2008 a fost avansat şi a ajuns director general. Salariul: peste 18.000 de lei. La scurt timp, decizia guvernului de a tăia drastic salariile directorilor l-a afectat şi pe el: acum cîştigă lunar aproape 7.000 de lei pe lună. Este cel mai prost plătit şef de la cadastru.
Prost plătit, dar respectat şi bine informat
Mihai Busuioc are nu mai puţin de 7 consilieri cu care cheltuieşte lunar aproape 60.000 de lei. Ca o comparaţie, ministrul de Interne, în subordinea căruia se află agenţia are doar 4 consilieri.
Gheorghe Dumitraşcu, de exemplu, câştigă anual 251.522 lei. Adică lunar aproape 21.000 lei.
Nici Doina Pălăngean, tot director de direcţie nu se poate plânge. A câştigat anul trecut, doar din salarii, 209.538 de lei.
Celelalte salarii sunt ceva mai mici, însă nu cu mult. Vasile Grigore, de exemplu, ocupă funcţia de director general adjunct şi a câştigat anul trecut din munca pe care o face la Cadastru aproape 200.000 de lei.
Şi lista continuă, în acelaşi ritm. ANCPI a reuşit să-şi strângă şi în Consiliul de Administraţie oameni de vază. De exemplu: Dumitru Viorel Mănescu, şeful Uniunii Notarilor pe ţară. Conflict de interese sau nu, aşteptăm să ne spună Agenţia Naţională de Integritate, ţinând cont că activitatea Agenţiei de Cadastru este strâns legată de cea a birourilor notariale. Mănescu a primit anul trecut pentru activitatea de la Agenţie puţin peste 12.000 de lei. Din declaraţia sa de avere reiese însă că este departe de a fi afectat de criza economică. Primeşte anual peste 260.000 de lei de la Uniunea Notarilor, iar din activitatea de la biroul său notarial mai câştigă încă 1,6 milioane de lei pe an. Datele din declaraţia sa de avere arată că Dumitru Viorel Mănescu este unul dintre cei mai bogaţi colaboratori ai instituţiei.
Conform bugetului centralizat, anul trecut ANCPI a cheltuit cu personalul aproape 400 milioane de lei, adică peste 108 milioane de euro.
La capitolul bunuri şi servicii apare un total de 240 de milioane de lei. Cele mai multe achiziţii au fost făcute în trimestrul 4. În total, Agenţia de cadastru a cheltuit anul trecu peste 1 miliar de lei, adică mai bine de 272 milioane de euro.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de cadastru nu au putut fi contactaţi pentru reacţii.