Principalul inculpat în cazul permiselor din Argeş îl acuză pe fostul prefect de trafic de influenţă
Principalul inculpat în dosarul permiselor auto de la Argeş, Gheorghe Vlăsceanu, fost şef al Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, susţine că fostul prefect de Argeş, Ion Cârstoiu, a fost una dintre persoanele suspuse care i-ar fi solicitat eliberarea de permise fraudulos.
"Uneori venea cu persoanele şi zicea să verific dosarul. Eram sunat de la toate instituţiile, de la toate nivelurile, din tot Piteştiul. Se făceau presiuni pe tot ce însemna birou de permise şi înmatriculări. Prefectul făcea frecvent astfel de intervenţii, la mine, la Voinea sau şeful de birou Crăciun", pretinde Vlăsceanu.
Pledându-şi cauza, fostul şef al serviciului argeşean le-a explicat judecătorilor că nu poate fi vorba de un grup infracţional organizat atâta vreme cât unii dintre coinculpaţi nu au trecut examenul pentru permisul de conducere. Vlăsceanu a declarat, în faţa completului, că examenele pentru obţinerea permisului de conducere ar fi trebuit să se desfăşoare corect, iar persoanele pentru care s-a intervenit promovau doar dacă meritau.
Judecarea pe fond a dosarului permiselor obţinute fraudulos de la Argeş a început vineri, la Tîrgu Mureş. Celor 28 inculpaţi le-a fost citit rechizitoriul, astfel încât procesul, care a început la ora 12.30, s-a prelungit până în seara.
De asemenea, tot vineri, la aflarea încheierii pronunţate de completul de judecată, care a respins o excepţie de neconstituţionalitate, o parte dintre avocaţii apărării au făcut recurs. Aceştia invocaseră la termenul trecut că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au instrumentat cazul nu au dreptul să asculte telefoanele anchetaţilor. Acest recurs se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocaţii, în frunte cu Lucian Chiriac, au cerut suspendarea actualului proces până la soluţionarea recursului, cerere respinsă de către instanţă.
Noul termen de judecată a fost stabilit pentru 12 martie.