Pericolul de avalanşe este însemnat, în acest sfârşit de săptămână, în masivele Făgăraş şi Bucegi
Meteorologii atrag atenţia că în masivele Făgăraş şi Bucegi riscul de producere a avalanşelor se menţine ridicat în acest sfârşit de săptămână, din cauza căderilor de zăpadă din ultimele zile, iar salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee.
La Bâlea Lac, cota 2000, stratul de zăpadă avea joi peste 149 de centimetri, la Vf. Omu acesta atingea 46 cm, în timp ce la Sinaia şi Buşteni era de aproape jumătate de metru. Şeful Echipei Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee.
"Le recomandăm să nu urce pe munte sub nicio formă, totuşi, dacă o fac, să fie echipaţi de iarnă, să aibă colţari, pioleţi, corzi pentru asigurare, lanterne", a spus Haiduc. El a ţinut să precizeze că pentru acest sfârşit de săptămână sunt anunţate ninsori însemnate cantitativ şi există pericolul producerii de avalanşe. "Prezintă risc de producere a avalanşelor în special versanţii suficient de înclinaţi, unde există plăci de vânt. Declanşările de avalanşe sunt posibile mai ales din cauza supraîncărcării cu schiori sau turişti", susţine Haiduc.
De asemenea, şi în Făgăraş - potrivit Buletinului Nivometeorologic al ANM - pericolul de avalanşă este însemnat. Zăpada de la suprafaţă are o rezistenţă foarte mică şi, fiind depusă pe o crustă de gheaţă de câţiva centimetri, formează în ansamblu un strat instabil. Sunt posibile declanşări spontane de avalanşe, care pe pantele foarte înclinate pot antrena o mare parte din strat, producând avalanşe medii şi chiar mari", se arată în buletinul ANM.