Obama s-a autoironizat la un dineu al presei
Preşedintele Barack Obama a glumit sâmbătă în faţa presei, spunând că în următoarele 100 de zile de mandat va avea atâtea succese, încât le va încheia în 72 de zile.
"Trebuie să mărturisesc că nu doream să vin aici în seara aceasta",
le-a spus Obama oaspeţilor de la dineul Asociaţiei corespondenţilor la
Casa Albă - reuniune anuală a jurnaliştilor, politicienilor şi
celebrităţilor de la Hollywood. "Însă ştiam că trebuie să vin. Asta
este încă o problemă moştenită de la George W. Bush", a glumit
preşedintele.
Obama a vorbit despre obiectivele pe care le are.
În următoarele 100 de zile, va învăţa să vorbească fără prompter, iar
vicepreşedintele Joe Biden, faimos pentru gafele sale, "va învăţa să
citească de pe prompter".
"Cred că următoarele 100 de zile de mandat vor însemna un asemenea
succes încât voi reuşi să le închei în 72 de zile. Iar în a 73-a zi, mă
voi odihni", a mai glumit preşedintele.
Într-o "înţepătură" la adresa presei, el a spus: "Aşteptăm de la voi
adevărul - chiar dacă este un lucru foarte aproximativ".
Obama a fost ironizat de actriţa de comedie Wanda Sykes. Aceasta,
cunoscută pentru modul acid în care comentează evenimentele la zi, a
glumit pe seama faptului că este atât de mândră că Obama este primul
preşedinte de culoare al SUA. "Asta până o sfecleşti. Şi când se va
întâmpla, lumea va spune: Ce-i cu tipul ăsta pe jumătate alb?", i-a
spus ea preşedintelui.
La dineu au participat, printre alţii, regizorii Steven Spielberg şi George Lucas, actriţele Glenn Close şi Demi Moore sau actorii Val Kilmer şi Kevin Bacon. A fost prezent şi Chesley `Sully` Sullenberger, pilotul care a reuşit aterizarea spectaculoasă pe râul Hudson, precum şi Richard Phillips, căpitanul navei americane capturate de piraţii somalezi, care s-a oferit ostatic pentru a-şi salva echipajul şi ulterior a fost eliberat de forţele speciale.