MENIU

O nouă cerere de eliberare sub control judiciar a lui Gheorghe Constantin, respinsă de instanţă

Foto: 3210.ro

Tribunalul Argeş a respins, marţi, o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin.

Decizia de marţi a Tribunalului Argeş poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare.

Cererea de eliberare provizorie sub control judiciar în cazul fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, ar fi trebuit să se judece joi, 18 iunie, la Tribunalul Argeş, însă magistraţii au amânat cauza pentru că inculpatul s-a aflat atunci la DNA şi nu a putut fi prezent în sala de judecată.

La DNA Piteşti au fost duşi joi, 18 iunie, Gheorghe Constantin, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Liviu Făcăleaţă, director al hypermarketului PIC şi Cristian Libertatu, fost director al OPC Argeş. Potrivit avocaţilor acestora, cei trei îşi citesc singuri materialul de urmărire penală, care este extrem de stufos. Apărătorii au afirmat că este vorba de 17 volume, iar fiecare volum are aproximativ 500-600 de file.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă şi fostului şef al OPC Argeş Cristian Libertatu vor sta în arest cel puţin până în data de 30 iunie, conform unei decizii a Curţii de Apel Piteşti.

Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost arestat preventiv în data 14 aprilie, în aceeaşi zi când au fost arestaţi şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, pentru două infracţiuni de luare de mită, Liviu Ilie Făcăleaţă, persoană din anturajul finaţatorului FC Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut o infracţiune de dare de mită şi o infracţiune de complicitate la dare de mită în formă continuată, şi Cristian Dan Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, acuzat de o infracţiune de luare de mită.