MENIU

Mai multe personalităţi ale culturii române au fost premiate sâmbătă de Primăria Capitalei

Foto: RTV

Diplome de onoare pentru mai multe personalităţi din România! Artişti precum Mircea Albulescu, Maia Morgenstern , Dan Puric, dar şi academicieni, medici şi profesori au primit recunoaşterea bucureştenilor. Diplomele au fost acordate în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Capitalei.

Evenimentul a reprezentat un pretext fericit pentru a aduna laolaltă figurile importante ale culturii româneşti.

"Este pentru prima dată când nu suntem împărţiţi pe regnuri, categorii şi suntem, într-un fel, la un loc lumea bună a Bucureştiului şi nu mă feresc să spun asta", a declarat Mircea Diaconu.

Mai importantă decât recunoaşterea pe hârtie a valorii este mulţumirea personală pentru lucrurile bine făcute.

Cea mai mare mulţumire este după ce vin de la serviciu şi spun "Doamne, am reuşit să ajut acei oameni că poate nimeni nu ar fi putut să-i salveze în momentul respectiv", a spus Alexandru Soare, serg. maj. pompier, paramedic SMURD.

În numele comunităţii din care fac parte, personalităţile premiate gândesc dincolo de faimă şi de recunoaştere. La cel care îi onorează în fiecare zi.

"Este omul acela necunoscut care trăieşte bine şi mult, cu familia lui, care nu se plânge... lui, cetăţeanului necunoscut i-aş acorda această diplomă", e de părere şi Mircea Albulescu.