Jumătate dintre firmele de pe piaţa locală au redus bugetele de resurse umane
Una din două companii a redus în acest an bugetele de resurse umane, majoritatea firmelor medii şi mari au apelat la această măsură, în timp ce, mai mult de jumătate dintre firmele mici au păstrat bugetele la nivelul celor din 2008, potrivit unui studiu Daedalus Millward Brown.
Mai puţin de 30% dintre firmele mici de pe piaţa locală au restrâns cheltuielile cu angajaţii, în timp ce aproape jumătate dintre firmele medii şi mari şi-au redus bugetele de resurse umane ca măsură de reducere a costurilor.
În ceea ce priveşte stabilirea bugetelor de resurse umane, studiile arată că în cele mai multe dintre cazuri, managerii de HR nu au niciun cuvânt de spus cu privire la stabilirea bugetelor de resurse umane, directorul economic şi directorul general sunt principalii decidenţi.