Jim Gannon, antrenorul lui Motherwell: "Nu cred în miracole, românii sunt deja calificaţi"
Jim Gannon, antrenorul lui Motherwell, a recunoscut că gruparea scoţiană nu mai are şanse de calificare în play-off-ul Europa League, după eşecul usturător, 0-3 cu Steaua, în Ghencea, în prima manşă a celui de-al treilea tur preliminar.
Steaua s-a impus, joi, scor 3-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei scoţiene Motherwell, în prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Europa, într-un meci în care a ratat şi un penalty şi a ajuns la al treilea succes consecutiv în această competiţie după cele cu Ujpest.
Partida retur dintre cele două formaţii se va disputa pe 6 august pe stadionul "Shyberry Excelsior". Jocul va fi arbitrat de o brigadă din Spania, condusă de Carlos Clos Gomez.