MENIU

Iustin Covei şi alţi 12 suspecţi au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore în cazul falsificărilor de carduri

foto: RTV
Audierile de la sediul Direcţiei de combatere a crimei organizate au durat toată noaptea

Iustin Covei, fiul unui judecător din Craiova, şi alţi 12 suspecţi în cazul falsificărilor de carduri au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore. Alţi patru au fost eliberaţi. Audierile de la sediul Direcţiei de combatere a crimei organizate au durat toată noaptea. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a celor 14 suspecţi, urmând ca judecătorii Tribunalului Bucureşti să decidă dacă îi arestează.

Avocatul lui Nicolae Dirivan, zis Fulgerică, spune că procurorii DIICOT nu au probe solide împotriva clientului său.

"Domnia s-a a avut convorbiri telefonice cu un anume Sosa Andrei şi un alt inculpat. Sosa era folosit pe tip de săgeată ca să facă anumite operaţiuni. Nu s-a găsit nicio probă. În derularea convorbirilor telefonice, nu apar elemente concrete decât că este sistemul acesta spider de convorbiri. Toţi care au intrat în această plasă a convorbirilor au fost aduşi", a spus avocatul. 

Joi dimineaţă, poliţiştii şi procurorii de la crimă organizată au făcut peste 20 de percheziţii simultane la Craiova. Casa magistratului Covei a fost împânzită de mascaţi. Anchetatorii au monitorizat cele 3 grupări timp de aproape un an. 

Potrivit procurorilor, Iustin Covei ar fi fost cel care testa bancomatele ca să vadă ce fel de echipamente artizanale trebuie contrafăcute pentru a putea citi datele de pe card. Dădea apoi comenzi celorlalţi complici, de fabricare a cardurilor false.

Procurorii mai spun că echipamentele erau testate în Craiova sau alte oraşe din ţară şi erau montate în ţări ca Australia, Iordania sau Tunisia. Membrii grupării se întorceau apoi în ţară, în alte oraşe, ca să scoată bani de pe cardurile falsificate. 

Poliţiştii au confiscat zeci de arme albe, cuţite şi săbii, aparatură folosită la clonarea cardurilor dar şi 10 maşini de lux şi sume mari de bani.

Poliţiştii nu pot estima prejudiciul adus de cele trei grupări, dar spun că ar fi vorba de zeci de milioane de euro.