Interviu REALITATEA.NET cu Eugen Apjok, antrenorul campioanei naţionale la rugby, Ştiinţa Baia Mare
Tehnicianul Eugen Apjok a adus după 19 ani titlul naţional, la rugby, în Oraşul Castanilor. "După victorie a ieşit lumea pe străzi", a povestit el pentru REALITATEA.NET, însă nu exclude să părăsească echipa, în detrimentul uneia din Capitală.
Fost internaţional, cu 15 selecţii în prima reprezentativă a României, Eugen Apjok (37 de ani) a preluat Ştiinţa Baia Mare în 2003, după ce echipa a fost desfiinţată de federaţie.
Cum a fost privită victoria în Baia Mare?
A fost o mare sărbătoare pentru toţi, toată lumea ne-a felicitat, după victorie lumea a ieşit pe străzi
Ce aţi avut în plus faţă de Steaua?
Eu cred că dorinţa de victorie şi o prospeţime, o stăpânire de sine şi o răbdare fantastică.
Aţi schimbat strategia înainte de victorie?
Nu am schimbat strategia, am încercat mici amănunte să păcălim adversarul şi înainte de finalul meciului le-am spus jucătorilor că nu toţi se vor mai întâlni cu a doua şansă de a câştiga titlul.
Credeţi că Steaua nu a luat meciul în serios la început?
Când am spus că suntem încrezători la conferinţa de presă, steliştii au tratat cu umor siguranţa noastră, nici nu visau ei că vor pierde.
Faptul că aţi mizat mai mult pe jucătorii tineri v-a adus victoria?
Jucătorii, chiar dacă sunt tineri au experienţă, i-am pregătit doi-trei ani la Baia Mare, sunt disponibili la efort, sunt într-o formă foarte bună.
Aţi crezut că puteţi câştiga titlul?
Era clar că nu pornim cu prima şansă, dar când am văzut înainte cu trei zile în ce formă fizică sunt băieţii am avut speranţe mari. Mi-a fost totuşi frică să nu greşim.Vă gândiţi să faceţi transferuri?
Vor apărea două, trei transferuri la echipă, avem nevoie de câţiva jucători, încă nu ne-am hotărât.
Echipa e pregătită pentru Cupa Europei Centrale?
Eu zic că da, sperăm să coborâm acum cu picioarele pe pământ şi să facem o figură bună în meciul de debut din Cupa Europei Centrale, din 4 octombrie (n.r. - acasă, cu Dragon Club Brno, din Cehia, de la ora 11.00), şi să obţinem o victorie.
Veţi părăsi Baia Mare pentru Bucureşti?
În cazul unei oferte, nu exclud posibilitatea să plec la Bucureşti.
CSM Ştiinţa Baia Mare a devenit campioană pentru a doua oară în istorie, la 19 ani de la primul titlu cucerit.