MENIU

Inspecţia Muncii protestează faţă de afirmaţiile liderului sindical Bogdan Hossu

Foto: inspectiamuncii.ro

Bogdan Hosu a declarat că instituţii precum Inspecţia Muncii, sunt folosite pentru a atrage bani de finanţare a campaniei electorale. Inspecţia Muncii a infirmat vineri, printr-un comunicat remis presei, că nu există vreo dispoziţie prin care să li se ordone inspectorilor modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de legislaţia în vigoare.

Ca urmare a afirmaţiilor Domnului Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa, potrivit cărora "Avem informaţii neoficiale, pentru că nimeni nu se riscă să confirme aşa ceva, că în instituţii de control ale statului, cum ar fi Inspecţia Muncii, există un ordin intern ca amenzile către societăţi să se reducă la o zecime din valoare, iar 25 la sută din suma iniţială să fie vărsată în conturile partidului X sau Y", Inspecţia Muncii infirmă existenţa vreunei dispoziţii (ordin, decizie etc.) prin care inspectorilor de muncă să li se impună modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de legislaţia în vigoare sau să fie influenţaţi în aprecierea gravităţii faptelor constatate în timpul controalelor.

În comunicat se mai precizează că sumele încasate din amenzile contravenţionale aplicate de inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă se fac integral venit la bugetul de stat, nefiind gestionate de Inspecţia Muncii.

Totodată se mai menţionează că "legislaţia în vigoare prevede limite minime şi maxime pentru amenzile contravenţionale, inspectorii de muncă neputând să aplice amenzi decât între aceste limite."

Citeşte despre acuzaţiile liderului Carteluilui Alfa la adresa Inspectoratului Muncii

Mai multe articole despre:
dispoziţie