MENIU

Fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu a fost înmormântat duminică

Foto: wikipedia.org

Fostul deputat Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, a fost înmormântat duminică cu slujbă religioasă extinsă, datorită dispensei de la canoane făcută de Arhiepiscopia Bucureştilor, la solicitarea familiei decedatului. Urmărit penal pentru omor, Mircea Stănescu s-a sinucis.

Trupul neînsufleţit al lui Mircea Stănescu a fost depus la capela cimitirului Sfânta Vineri din Capitală, iar înmormântarea a avut loc duminică dimineaţă, începând cu ora 10.00. 

Fostul deputat PSD Mircea Stănescu, urmărit penal pentru omor, a fost găsit, luni seara, în casa sa din Strada Panduri, din Bucureşti, de avocatul acestuia, Cătălin Dancu, într-o baltă de sânge, iar lângă cadavru se afla un pistol. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, cele mai multe indicii au dus la ipoteza sinuciderii.

Pe 27 decembrie 2008, un bărbat a murit după ce a fost lovit, pe trecerea de pietoni, de maşina lui Mircea Stănescu. Iniţial, prietena acestuia şi-a asumat accidentul. Femeia a fost acuzată de ucidere din culpă, însă, în urma audierilor martorilor, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei acesteia în cea de favorizare a infractorului. Fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, împotriva căruia procurorii începuseră urmărirea penală, urma să afle acuzaţiile oficiale, fiind învinuit de omor din culpă.

Mai multe articole despre:
sinucidere înmormântare Mircea Stănescu